Urmează să scriu despre cei mai cunoscuţi detectivi, deveniţi deja legendă, căci sunt sigură că merită un post dedicat lor aici

Cineva o cunoaşte pe Kinsey Millhone? Păi e un personaj creat de  Sue Grafton. Apare în seria de nuvele “alphabet mysteries”: ” “A” Is for Alibi”, ” “B” Is for Burglar”, ” “C” is for corpse ” etc. Cu mâna pe inimă vă spun că nu le-am citit pe toate (şi doar din cauza că nu pot face rost în română). Dacă ve-ţi avea ocazia să citiţi, ve-ţi descoperi personajul lui Kinsey Millhone, ca fiind unul complex, cu un trecut, care se dezvăluie pe parcursul nuvelelor: “Kinsey is 5’6″ and weighs about 118 pounds. She has short, dark, thick hair that she trims with nail scissors, being generally uninterested in her physical appearance. Her wardrobe consists mostly of jeans and turtleneck sweaters, though she also owns an extremely wrinkle-resistant “little black dress” for those occasions when dressing up is unavoidable.”

Cărţile sale nu dispun de multă descriere (aşa cum îmi place mie), şi sunt extrem de distractive, cu toate acestea are o intrigă bine “pusă la punct”. Nu sunt ecranizări TV (am verificat) oricum sunt sigură că în viitorul apropiat va deveni la fel de faimoasă ca şi Ledy Marple (dacă nu luăm în consideraţie că nuvelele sale sunt fruntaşe în lista New York Times bestsellers).

 Următorul personaj, Philip Marlowe, îl găsiţi în variantă română,  ”Somnul de veci”  şi “Doamna din lac” (ediţiile care veneau în supliment cu ziarul Adevărul). În cărţile unde apare Philip Marlowe, este prezentă multă băutură, ţigări, înjurături, cu toate acestea e un bun detectiv. Descoperirile sale, în mare parte nu se datorează probelor, ci cunoaşterii excelente a psihologiei criminalilor. Marlowe a fost jucat de actorii Humphrey Bogart în  ”Somnul de veci” şi Powers Boothe în seriile televizate “Philip Marlowe, Private Eye”.

Mulţi din detectivii faimoşi s-au născut pe meleagurile Angliei, bunăoară Sam Spade,  inventat de Dashiell Hammett în  “The Maltese Falcon”, Roderick Alleyn, creat de Ngaio Marsh în “A Man Lay Dead”, şi Lord Peter Wimsey, personajul autoarei Dorothy L. Sayers în “Clouds of Witness”.

Miss Jane Marple şi Hercule Poirot, personaje ale Aghatei Christie, au cele mai numeroase ecranizări şi cei mai mulţi fani. Cazuri rezolvate, doar de o intuiţie splendidă şi minim de probe… De câte ori nu am încercat să găsesc făptaşul nu    am reuşit, intuiţia mea a dat greş Nuvelele sale au fost urmate de o serie de ecranizări, în primul caz cunoscut după actriţa Helen Hayes, iar în al doilea de David Suchet.

Şi cel mai celebru personaj, care nu are nevoie de nici o publicitate este Sherlock Holmes, creat de Arthur Conan Doyle.

Dacă sunteţi amatori de detective, atunci nu ezitaţi să treceţi în revistă şi pe Inspectorul Barnaby de Caroline Graham, pe Inspectorul Wexford de Ruth Rendell, Auguste Dupin de  E. A. Poe.

Este doar o listă de recomandări, care mi-au adus plăcere mie, şi sunt sigură că va putea să vă scurteze din plictiseală şi vouă! Enjoy!

Ruxanda Hubenco, studentă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice, 21 de ani.

1. Întrebare care tind să o adresez tuturor, care sunt hobby-urile tale?

Nu am neapărat hobby-uri, fac lucruri care cred că îmi sunt folositoare, care o să-mi dezvolte personalitatea sau care eventual o să mă ajute să ajung acolo unde vreau. De exemplu citesc pentru că este o modalitate bună de a-ţi petrece timpul liber şi relaxa după ore întregi de muncă cu pensula

2. Care a fost ultima carte lecturată?

Ana Karenina.

3.  Povesteşte-ne puţin despre carte…

N-am mai citit înca nimic din literatura rusă până acum. Sunt pasionată de istorie aşa că mi-a plăcut să citesc despre societatea acelei vremi, despre cum funcţiona familia ca o instituţie. În rezultat m-am bucurat enorm că sunt o femeie care trăieşte în secolul XXI, pentru că nu pot decât să critic acel cadru social din roman.

4. Dispui de o bibliotecă personală şi  care cărţi le consideri cele mai reprezentative ?

Da, multe cărţi adunate încă de parinţi în tinereţe. Am grijă să-mi completez biblioteca cât de des pot, mai cumpăr cărţi cu ziarul Timpul sau Adevărul.

Cărţile mele se împart în cărţi de artă şi literatură artistică în mare parte. Ţin mult la toate, pentru că multe sunt legate cu perioade din viaţa mea. Cele mai reprezentative sunt cele care deobicei iţi rămîn pe mult timp în memorie. Ţin minte şi acuma cum plângeam când citeam primele mele romane de dragoste ca “Jennie Gerhardt” de Theodore Dreiser sau “Frunze de dor” de Ion Druţă. Deşi nu mai eram adolescentă când am citit “Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, m-a marcat destul de mult, pentru că am fost poate prea sentimentală înainte şi m-am regăsit în multe pasaje: “Cât m-am trudit eu să-mi smulg din suflet slăbiciunea aceasta care se numeşte melancolie”. Nu pot să nu menţionez romanul “Cel mai iubit dintre pamânteni” de M. Preda, care l-am cumpărat şi citit în liceu şi mai sunt multe cărţi la care ţin enorm, doar că aş avea nevoie de timp să le enumer pe toate…

5. Care tip de literatură îl preferi cel mai mult?

Tot cu excepţia SF-ului şi detectivelor

6. Vino cu un mesaj pentru cititori…

De curând am învăţat să preţuiesc cărţile cu adevărat cred, pentru că ştiu câtă muncă e necesară pentru a edita o carte, să o ilustrezi. Le doresc cititorilor să le preţuiască la justa lor valoare şi ei la rândul lor, să nu se zgârcească să cumpere cărţi pentru că este o investiţie bună cu efect de lungă durată.

Încerc să scriu despre cele mai reprezentative metamorfoze (pentru mine), şi mă rog, de-o fi lista incompletă, adăugaţi…

“Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde”, de Robert Louis Stevenson (una din cărţile mele preferate) prezintă istoria unei duble personalităţi, o metamorfoză a binelui şi a răului. Doctorul Jekyll, un Faust al experimentelor medicale, sau Frankestein al lui Mary Shelley, încearcă să-şi separe partea bună, de cea rea, şi într-un final îi reuşeşte, aşa apare domnul Hyde (evil side). Curând Hyde comite crime, iar Jekyll sfârşeşte între lupta dintre instinctele animalice şi raţiune. Transformarea este marcată de Jekyll care devine la fel de hidos ca şi Hyde.

“Orlando: o biografie”, de Virginia Woolf este o  cu totul altfel de metamorfoză:  transformarea de sexe… care  cunoaşte o istorie relativ veche, un veritabil exemplu este  mitologia greacă, când Tiresias este transformat într-o fată. În  romanul lui Woolf, Orlando devine peste noapte Lady Orlando.  Se pare asta nu-l preocupă câtuşi de puţin, pentru că persoana  din corp rămâne neschimbată. Aşa cum Woolf este una din cele  mai cunoscute feministe, are acum şansa să compare masculinitatea cu feminismul, aşa cum dragostea nu ţine cont de gen.

Urmează Franz Kafka cu cunoscuta “Metamorfoză”, cea în care Gregor Samsa se trezeşte dimineaţa în corpul unui gândac. Neînţeles şi evitat de familie, care nu-l mai consideră drept fiul lor, stă închis în camera sa şi-şi duce amărâtul trai. Probabil că momentul cheie al îndepărtării lui Gregor este acela în care tatăl aruncă după el cu un măr care, înfipt în carapace, putrezeşte împreună cu el.

Şi cum să nu menţionez despre “Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde, cel care pentru a-şi menţine frumuseţea şi tinereţea, renunţă la suflet. (specific perioadei victoriene: ,,Ars gratia artis” (arta de dragul artei).) Portretul este oglinda lui Dorian, astfel că atunci când se desparte de Sibyl Vane care se sinucide, portretul său, se schimba într-un monstru datorită tuturor păcatelor adunate în sufletul său. O metamorfoză a tinereţii şi a sufletului…

Aceste transformări, sau încearcă să ascundă întrebări care-i macină pe autori, sau un adevăr care se vrea dedus din realitate.

Alt tip de thriller este cel al Dianei Setterfield “A treisprezecea poveste” sau “Sfarsitul Domnului Y” de Scarlett Thomas, preferă să introducă o figură literară fictivă sau  un om de ştiinţă, apoi alţii apelează la supranatural, bunăoară eroina se poate îndrăgosti de un înger sau demon…

Nu vreau să critic nuvelele de genul ăsta, pentru că îmi plac doar că unele din ele au deja un subiect banal, epuizat…Titlurile menţionate mai sus, poate au un caracter comun, însă sunt diferite ca compoziţie şi stil, ceea ce le face bestsellers! Vreau să zic doar, că epoca renascentistă nu i s-a întâmplat lui J. K. Rowling.

Fie aţi observat, fie nu, un thriller “contemporan” are un element de bază: Alesul…

Alesul este cheia spre rezolvarea misterului (Nu pot să nu mă gândesc la Matrix:)) ). Tipul tocilarului, care ştie toate despre tot şi citeşte  “Metafizica” lui Aristotel. Timid, însingurat, fără simţul modei (cu excepţii), în schimb extrem de chipeş. Înzestrat de la Dumnezeu cu un spirit de observaţie, diferit de cel al unui “om obişnuit”, apare de nicăieri, şi îndrăgosteşte în el/ea, mai toate femeile/bărbaţii .

De aici apare un element nou: O apariţie îngrijorătoare! 

Orice scriitor care se respectă va avea un element surpriză, apariţia alesului, sau al unui alt personaj care să schimbe mersul acţiunilor şi să ţină cititorul în suspans, un personaj fără trecut sau unul fără teama,poate chiar extraterestru. Steven King într-una din scrierile sale spunea că pentru a crea romanul “Apocalipsa” (The Stand), în cadrul fiecărui capitol introducea personaje noi, acele apariţii îngrijorătoare despre care vorbesc, pentru a ajunge la momentul că nu mai ştia unde trebuie ele să dispară, pierduse firul naraţiunii, pentru ca într-un final să recurgă la explozibil.

Urmează elementul: Documentarea…

Culegere de probe, investigaţii în biblioteci, sau searching on the internet, tipic, dacă nu pentru toate nuvelele, atunci pentru marea majoritate, personajul principal găseşte mai toată informaţia pe internet, sau “Element surpriză”, lipsesc ziarele de care protagonistul are nevoie, cineva a avut grijă să scape de toate dovezile.

Cum în astfel de nuvele să lipsească Dragostea… Nu va avea succes la public, căci lumea e în căutare de relaţii frumoase şi sex în cărţi…Alesul sau are o parteneră, sau ea e victima, iar între ei se leagă acel sentiment superior celorlalte şi se petrece magia. În romanul “Fata cu un dragon tatuat”, am fost nelipsiţi de acest moment, şi sunt sigură că publicul asta şi aştepta.

Deseori putem întîlni elementul rar: Sau acesta este cheia spre rezolvarea misterului sau elementul care a cauzat toate crimele din nuvelă, iar Alesul îl caută sau îl poartă cu el pe tot parcursul investigaţiei. De exemplu: Fie un incunabul “Opera lui Homer”,care datează din 1488, iar aceasta a dispărut dintr-un muzeu, în jurul acestui subiect, se va construi întreaga acţiune.

Un al element surpriză este cel al omului care-ţi pare că-l cunoşti destul de bine, pentru a afla până la sfârşit că el stă în spatele tuturor relelor: Personajul negativ. Mafioţi, dictatori, criminali în serie, nazişti sau răul supranatural care-şi doreşte să supună întregul glob pământesc, sau îşi potoleşte setea de a comite omoruri.

Cheia pentru a rezolva misterul… Alesul e cel care creează deznodământul, astfel următoarele 50 de pagini din carte se vor referi la modul în care Personajul negativ, a stat în spatele acestei afaceri, şi cum Alesul şi-a găsit Dragostea şi Elementul rar…Happy end!

Am scris happy end? Nuu…

Trebuie de menţionat şi rolul poliţiştilor în toată treaba asta…Exact atunci când Personajul negativ, vorbeşte despre felul cum i-a dus de nas, poliţiştii ajung exact la timp să asculte toată tărăşenia asta… Acest element al nuvelei însă, nu este întotdeauna prezent, pentru că pentru unii scriitori Alesul este mai competent decât “organele legii”

Acum urmează happy end…toată lumea trăieşte până la adânci bătrâneţi, crima a fost deconspirată! Cu toate că mai nou, unii autori recurg la un Sad end, sau un final ambiguu, care să le permită o eventuală continuare în alt volum… The sad end (cel pe care îl prefer eu), de obicei moare protagonistul sau o   altă situaţie demenţială, care permite  cititorului să facă concluzii potrivite,  unde Alesul a greşit… Lumea a obosit de  finale fericite, aveau nevoie de o  explozie, ca cel în cartea lui John Fowles “Colecţionarul”,  unde Alesul îşi omoră Dragostea, pentru că nu era  reciprocă, sau “Parfumul: povestea unui criminal” de  Patrick Süskind, unde Grenouille  este mâncat de oamenii  îmbătați de aroma parfumului său.

Toate aceste elemente, separate sau împreună pot fi întâlnite în nuvele, cert e că scriitorul, dacă este unul bun, va crea un subiect inedit, astfel încât lumea nu va mai atrage atenţia la banalităţi, ci la “povestea de fundal”, cum spunea Steven King…

Personaje principale: Mikael Blomkvist – jurnalist, gardianul moralităţii.

Lisbeth Salander – haker cu o memorie fotografică impresionantă şi desigur prefer să-i spun “cireşica de pe tort”

Autorul propune un subiect de investigaţie poliţistă şi care tind să cred, prin scenele de violenţă nu vrea decât să-şi arate dispreţul pentru crimele împotriva femeilor, şi a celor din pasiune.

Violuri, nuditate,crime, un roman poliţist piperat cu violenţă, un must read şi must see…

P.S. în carte autorul face multă reclamă la companiile suedeze, încercaţi să vedeţi

La noi se vinde bine politica, sexul şi de acum “fashion-ul”, sau discuţiile ce ţin de viaţa personală a altora, nicidecum cărţile… Dacă ar fi să pui în faţa unui individ alegerea: articol despre sex şi altul despre cărţi,cum credeţi, care ar fi alegerea? Un mic postscriptum, nu se referă chiar la toată lumea…

Suntem prea săraci sufleteşte…

Cu această ocazie, mă tot gândeam câte tipuri de cititori avem noi…  Niciodată nu credeam că voi putea cataloga cititorii, dar o fac…

Avem cititori nihilişti, (puţini) şi totuşi, individul despre care vorbeam mai sus face parte din ei… Poate mai citesc câte ceva, majoritatea depre viaţa cotidiană, în care-şi duce jalnica existenţă, negând orice valoare umană, şi culmea…vrea să critice, dar nu propune nimic în schimb…

Urmează tipul cititorului influenţat, de obicei consumă, doar când i se propune… Vine cineva şi-i zice: “Bre, tu ai citit cartea asta? Cum aşa? Toţi au citit-o şi tu nu?”. Iar pentru a-şi tăia din “sentimentul ăsta de vinovăţie”, primul lucru care-l va face, va fugi să scoată cartea de pe internet…

Cititorul de ocazie, presupune mai multe ramificaţii: a-şi omorî timpul în autobuz/tren, asta e partea bună, pentru că de obicei apelează la cărţi de buzunar şi ceilalţi, aşa cum eu îi numesc cititorii de WC,  articole din jurnale sau ziare vechi, sau caiete

Cititorul printre rânduri, citeşte doar de dragul alter ego-ului său, şi interpretează textul aşa cum îi convine,oarecum cu o anumită constipaţie : “Cum eu să nu citesc cartea asta?”. Are tangenţe cu cititorul influenţat…

Tipul cititorului care absoarbe, citeşte interesat, facându-şi notiţe pe marginea foii, individul care poate să-ţi vorbeacă ore în şir, sau cititorul raţional, care citeşte orice, indiferent că e o carte, articol, opinii, pentru cunoştinţe generale.

Cititorul aprig, care nu va renunţa niciodată la lectura din plăcere, citeşte oricând se iveşte timp liber, orice carte care i-ar putea trezi curiozitatea, şi îmbogăţi moral…

Oricum fiecare se poate regăsi în mai multe tipuri de cititori, pentru că uneori ştiu că şi eu am trăsăturile fiecăruia, cu excepţia nihilistului…

Cartea asta e diferită de romanele şi nuvelele sale, e despre scris… Am hotărât să scriu despre ea, căci cunosc mulţi oameni care-şi aştern gândurile pe foaie, pentru că pe mine mă ajută şi ar putea să-i ajute şi pe alţii…

Aşa cum spune autorul, nu există nici “Depozitul de idei”, nici “Centrala cu poveşti”, nici “Insula Bestsellerurilor Îngropate”, ideile bune, zice el, “par să vină literalmente din nimic… Datoria ta nu e să găseşti acele idei, ci să le recunoşti atunci când se arată”.

Un alt indiciu e şi cel pe care des tind să-l menţionez în posturi: “Dacă vreţi să fiţi scriitori, trebuie să faceţi două lucruri mai presus de orice: să citiţi mult şi să scrieţi mult. Nu exită nici o cale ocolitoare, cum nu există nici o scurtătură”. Astea două sunt superficiale, însă oferă o serie de exemple concrete, unul din ele: “Adverbul nu vă este prieten”! Şi are dreptate pe bună măsură… Scrie: “Să luăm ca exemplu propoziţia: “Închise uşa ferm.” Nu e pe departe o propoziţie îngrozitoare (măcar verbul e tranzitiv), dar întrebaţi-vă dacă “ferm” e absolut indispensabil. Aţi putea să obiectaţi…dar cum rămâne cu contextul? Pasajele de dinainte trebuiau să ne dea de înţeles asta, astfel nu e oare “ferm” un cuvânt în plus? Nu e redundant?

Într-un alt context, oferă primul său articol, scris într-un ziar, împreună cu corectura, care zice clar, fără elemente inutile: ” Când scrii o poveste, îţi spui ţie însuţi povestea. Când o rescrii, datoria ta principală este să scoţi toate lucrurile care nu aparţin povestirii”.

Autorul propune şi o listă de cărţi care l-au binedispus şi inspirat, nu am să ezit să vi le propun şi eu:

Abrahams Peter – “A perfect crime”

Barker Pat – “The ghost road”

Conrad Joseph- “Inima întunericului”

Dobyns Stephen -”The church of dead girls”

Harris Thomas- “Hannibal”

King Tabitha – “Survivor” (soţia sa)

şi încă o serie de alte cărţi, care sper să vă prindă bine şi vouă, în cazul în care sunteţi amatori de     mistică  

- Care sunt hobby-urile tale?

Lectura, muzica, fotografia, dezbateri.

- Ai obiceiul să lecturezi în timpul liber şi care a fost ultima carte citită? (povesteşte puţin despre conţinutul cărţii)

Un om sfârșit de Giovani Papini este ultima carte citită, o autobiografie a vieții scriitorului, un tânăr pesimist care-și propune să schimbe lumea schimbându-se pe sine, trăindu-și viața până la limitele stărilor, pentru a se sacraliza și a schimba mersul istoriei.

- Dispui de o bibliotecă personală şi care cărţi le consideri cele mai reprezentative?

Da,

Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Nuntă în Cer – Mircea Eliade

Întoarcerea din Rai – Mircea Eliade

Un om sfârșit – Giovani Papini

Pe culmile disperării – Emil Cioran

De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger

Despre miresme și duhori – Mădălina Diaconu

Ferma de Animale – George Orwell

Saga Harry Potter – J.K. Rowling

Colecția de reviste Arborele Lumii

Literatură de specializare domeniul social. Media și publicitate.

- Vino cu un mesaj pentru cititori…

Cititorii n-au nevoie de mesaje, decât de recomandări și link-uri. Cititori, corupeți necititorii, și aduceți-i în lumea cărților.

Să nu credeţi că îl critic pe Eminescu (de-ar citi asta profesoara mea ), pur şi simplu avem nevoie de o oarecare varietate… Toţi l-au citit pe “Ion”, “Pădurea Spânzuraţilor”, “Moara cu noroc”, “Baltagul” şi încă o serie, dar cu ce se face mai prejos: “Cel mai iubit dintre pământeni”, (ne-au propus doar Moromeţii), “De ce iubim femeile?” a lui Cărtărescu,”Concert din muzică de Bach”, de Papadat Bengescu, “Atemschaukel (Leagănul respirației)”, de Herta Müller, dacă nu ştiaţi că e româncă, şi premiată cu Nobel, “Isabel şi apele diavolului”, a lui Eliade… pentru că nu corespund programei?

Avem scriitori şi poeţi naţionali buni, dar nu-i cunoaştem decât pe Creangă, Eminescu şi Alecsandri…

Ceea ce încerc să spun eu aici e că pe lângă operele de referinţă, încă din liceu se poate de propus opere tot atât de bune, care pot trezi interesul…

Cristina Pohilenco, Copywriter Jurnal TV, 20 de ani.

- Ce obişnuieşti să faci în timpul liber?

Cândva, aveam o listă maaaare de hobby-uri, însă, cu timpul, am renunţat la câteva. Nu pentru că nu îmi mai plăceau, doar că nu îmi mai permite timpul să fac de toate.  Îmi place mult să descoper oameni creativi, care să lase o amprentă asupra personalităţii mele, vânez foarte mult advertising ingenios (spoturi, idei, concepte, slogane). Atunci când simt că trebuie să descarc energia negativă acumulată pe parcursul săptămânii, încep să dansez. A, da, îmi place mult salsa ! Iar când o carte bună ajunge în mâinile mele, nu ezit să o “consum”!

- Petreci timpul liber în compania unei cărţi?

Care timp liber? Glumesc! Da, absolut! Mereu am grijă să stabilesc câteva întâlniri cu cărţile! Trebuie!

   - Care a fost ultima carte lecturată?

“Opiniile unui clovn” de Heinrich Boll.

- Povesteşte-ne puţin despre carte…

Citiţi-o!  

  – Dispui de o bibliotecă personală?

Ar fi prea mult să zic că am o bibliotecă personală. Am câteva cărţi aranjate pe câteva rafturi.

   - Care cărţi le consideri cele mai reprezentative din biblioteca ta?

“La sud de graniţă, la vest de soare », de Haruki Murakami,

« Procesul », de Franz Kafka,

« De veghe în lanul de secară », de J.D. Selinger,

« Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război », de Camil Petrescu…

- Vino cu un mesaj pentru cititori…

A fost o persoană foarte dragă, la televiziune, pe care am întrebat-o: “Dacă ai avea acum 18 ani, ce sfat ai fi dorit să primeşti?” Şi răspunsul ei a fost: ” Să citeşti cât mai mult, să fii însetată de lectură!” Acesta este şi mesajul meu pentru cititorii blogului tău !