Am grijă să-mi completez biblioteca cât de des pot…

Astăzi sunt nespus de fericită, am reuşit să fac rost de trei cărţi la un preţ ideal, cea a lui Hervé Bazin “Vipera sugrumată”, şi două volume de Theodore Dreiser “O tragedie americană”, uite asta m-a determinat să iau următorul interviu, pentru că ştiam că protagonista noastră a fost cea care a plâns la cartea lui Dreiser – “Jennie Gerhardt”, sunt sigură că mulţi au citit-o pentru că aceasta era o ediţie de buzunar şi putea fi procurată la un preţ scăzut Scriu asta pentru că la rândul meu am procurat-o când aveam vreo 14 ani şi are un conţinut puternic!

Ruxanda Hubenco, studentă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice, 21 de ani.

1. Întrebare care tind să o adresez tuturor, care sunt hobby-urile tale?

Nu am neapărat hobby-uri, fac lucruri care cred că îmi sunt folositoare, care o să-mi dezvolte personalitatea sau care eventual o să mă ajute să ajung acolo unde vreau. De exemplu citesc pentru că este o modalitate bună de a-ţi petrece timpul liber şi relaxa după ore întregi de muncă cu pensula

2. Care a fost ultima carte lecturată?

Ana Karenina.

3.  Povesteşte-ne puţin despre carte…

N-am mai citit înca nimic din literatura rusă până acum. Sunt pasionată de istorie aşa că mi-a plăcut să citesc despre societatea acelei vremi, despre cum funcţiona familia ca o instituţie. În rezultat m-am bucurat enorm că sunt o femeie care trăieşte în secolul XXI, pentru că nu pot decât să critic acel cadru social din roman.

4. Dispui de o bibliotecă personală şi  care cărţi le consideri cele mai reprezentative ?

Da, multe cărţi adunate încă de parinţi în tinereţe. Am grijă să-mi completez biblioteca cât de des pot, mai cumpăr cărţi cu ziarul Timpul sau Adevărul.

Cărţile mele se împart în cărţi de artă şi literatură artistică în mare parte. Ţin mult la toate, pentru că multe sunt legate cu perioade din viaţa mea. Cele mai reprezentative sunt cele care deobicei iţi rămîn pe mult timp în memorie. Ţin minte şi acuma cum plângeam când citeam primele mele romane de dragoste ca “Jennie Gerhardt” de Theodore Dreiser sau “Frunze de dor” de Ion Druţă. Deşi nu mai eram adolescentă când am citit “Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, m-a marcat destul de mult, pentru că am fost poate prea sentimentală înainte şi m-am regăsit în multe pasaje: “Cât m-am trudit eu să-mi smulg din suflet slăbiciunea aceasta care se numeşte melancolie”. Nu pot să nu menţionez romanul “Cel mai iubit dintre pamânteni” de M. Preda, care l-am cumpărat şi citit în liceu şi mai sunt multe cărţi la care ţin enorm, doar că aş avea nevoie de timp să le enumer pe toate…

5. Care tip de literatură îl preferi cel mai mult?

Tot cu excepţia SF-ului şi detectivelor

6. Vino cu un mesaj pentru cititori…

De curând am învăţat să preţuiesc cărţile cu adevărat cred, pentru că ştiu câtă muncă e necesară pentru a edita o carte, să o ilustrezi. Le doresc cititorilor să le preţuiască la justa lor valoare şi ei la rândul lor, să nu se zgârcească să cumpere cărţi pentru că este o investiţie bună cu efect de lungă durată.

Metamorfoze în literatură

Metamorfozele în literatură sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, bunăoară   în epopeea lui Homer “Odiseea”, ajungând Odiseu pe insula vrăjitoarei Circe, acesta îi preschimbă pe toţi însoţitorii săi în porci… Folclorul, mai cu seamă poveştile, oferă şi ele o seamă de metamorfoze, cu toţii cunoaştem “Povestea porcului”, a lui Creangă… sau “Frumoasa şi Bestia”…  Cine nu ştie despre “Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” de Lewis Carroll?

Încerc să scriu despre cele mai reprezentative metamorfoze (pentru mine), şi mă rog, de-o fi lista incompletă, adăugaţi…

“Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde”, de Robert Louis Stevenson (una din cărţile mele preferate) prezintă istoria unei duble personalităţi, o metamorfoză a binelui şi a răului. Doctorul Jekyll, un Faust al experimentelor medicale, sau Frankestein al lui Mary Shelley, încearcă să-şi separe partea bună, de cea rea, şi într-un final îi reuşeşte, aşa apare domnul Hyde (evil side). Curând Hyde comite crime, iar Jekyll sfârşeşte între lupta dintre instinctele animalice şi raţiune. Transformarea este marcată de Jekyll care devine la fel de hidos ca şi Hyde.

“Orlando: o biografie”, de Virginia Woolf este o  cu totul altfel de metamorfoză:  transformarea de sexe… care  cunoaşte o istorie relativ veche, un veritabil exemplu este  mitologia greacă, când Tiresias este transformat într-o fată. În  romanul lui Woolf, Orlando devine peste noapte Lady Orlando.  Se pare asta nu-l preocupă câtuşi de puţin, pentru că persoana  din corp rămâne neschimbată. Aşa cum Woolf este una din cele  mai cunoscute feministe, are acum şansa să compare masculinitatea cu feminismul, aşa cum dragostea nu ţine cont de gen.

Urmează Franz Kafka cu cunoscuta “Metamorfoză”, cea în care Gregor Samsa se trezeşte dimineaţa în corpul unui gândac. Neînţeles şi evitat de familie, care nu-l mai consideră drept fiul lor, stă închis în camera sa şi-şi duce amărâtul trai. Probabil că momentul cheie al îndepărtării lui Gregor este acela în care tatăl aruncă după el cu un măr care, înfipt în carapace, putrezeşte împreună cu el.

Şi cum să nu menţionez despre “Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde, cel care pentru a-şi menţine frumuseţea şi tinereţea, renunţă la suflet. (specific perioadei victoriene: ,,Ars gratia artis” (arta de dragul artei).) Portretul este oglinda lui Dorian, astfel că atunci când se desparte de Sibyl Vane care se sinucide, portretul său, se schimba într-un monstru datorită tuturor păcatelor adunate în sufletul său. O metamorfoză a tinereţii şi a sufletului…

Aceste transformări, sau încearcă să ascundă întrebări care-i macină pe autori, sau un adevăr care se vrea dedus din realitate.

Banalităţile unui thriller

Arturo Pérez-Reverte cu “Clubul Dumas”, care s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare, Matthew Pearl cu “Umbra lui Poe”, o nuvelă despre moartea lui Edgar Allan Poe, a fost tradusă în peste 40 de ţări şi considerat ca New York times bestseller, sunt două exemple tipice care creează o atmonsferă misterioasă în jurul unei sau altei personalităţi istorice.

Alt tip de thriller este cel al Dianei Setterfield “A treisprezecea poveste” sau “Sfarsitul Domnului Y” de Scarlett Thomas, preferă să introducă o figură literară fictivă sau  un om de ştiinţă, apoi alţii apelează la supranatural, bunăoară eroina se poate îndrăgosti de un înger sau demon…

Nu vreau să critic nuvelele de genul ăsta, pentru că îmi plac doar că unele din ele au deja un subiect banal, epuizat…Titlurile menţionate mai sus, poate au un caracter comun, însă sunt diferite ca compoziţie şi stil, ceea ce le face bestsellers! Vreau să zic doar, că epoca renascentistă nu i s-a întâmplat lui J. K. Rowling.

Fie aţi observat, fie nu, un thriller “contemporan” are un element de bază: Alesul…

Alesul este cheia spre rezolvarea misterului (Nu pot să nu mă gândesc la Matrix:)) ). Tipul tocilarului, care ştie toate despre tot şi citeşte  “Metafizica” lui Aristotel. Timid, însingurat, fără simţul modei (cu excepţii), în schimb extrem de chipeş. Înzestrat de la Dumnezeu cu un spirit de observaţie, diferit de cel al unui “om obişnuit”, apare de nicăieri, şi îndrăgosteşte în el/ea, mai toate femeile/bărbaţii .

De aici apare un element nou: O apariţie îngrijorătoare! 

Orice scriitor care se respectă va avea un element surpriză, apariţia alesului, sau al unui alt personaj care să schimbe mersul acţiunilor şi să ţină cititorul în suspans, un personaj fără trecut sau unul fără teama,poate chiar extraterestru. Steven King într-una din scrierile sale spunea că pentru a crea romanul “Apocalipsa” (The Stand), în cadrul fiecărui capitol introducea personaje noi, acele apariţii îngrijorătoare despre care vorbesc, pentru a ajunge la momentul că nu mai ştia unde trebuie ele să dispară, pierduse firul naraţiunii, pentru ca într-un final să recurgă la explozibil.

Urmează elementul: Documentarea…

Culegere de probe, investigaţii în biblioteci, sau searching on the internet, tipic, dacă nu pentru toate nuvelele, atunci pentru marea majoritate, personajul principal găseşte mai toată informaţia pe internet, sau “Element surpriză”, lipsesc ziarele de care protagonistul are nevoie, cineva a avut grijă să scape de toate dovezile.

Cum în astfel de nuvele să lipsească Dragostea… Nu va avea succes la public, căci lumea e în căutare de relaţii frumoase şi sex în cărţi…Alesul sau are o parteneră, sau ea e victima, iar între ei se leagă acel sentiment superior celorlalte şi se petrece magia. În romanul “Fata cu un dragon tatuat”, am fost nelipsiţi de acest moment, şi sunt sigură că publicul asta şi aştepta.

Deseori putem întîlni elementul rar: Sau acesta este cheia spre rezolvarea misterului sau elementul care a cauzat toate crimele din nuvelă, iar Alesul îl caută sau îl poartă cu el pe tot parcursul investigaţiei. De exemplu: Fie un incunabul “Opera lui Homer”,care datează din 1488, iar aceasta a dispărut dintr-un muzeu, în jurul acestui subiect, se va construi întreaga acţiune.

Un al element surpriză este cel al omului care-ţi pare că-l cunoşti destul de bine, pentru a afla până la sfârşit că el stă în spatele tuturor relelor: Personajul negativ. Mafioţi, dictatori, criminali în serie, nazişti sau răul supranatural care-şi doreşte să supună întregul glob pământesc, sau îşi potoleşte setea de a comite omoruri.

Cheia pentru a rezolva misterul… Alesul e cel care creează deznodământul, astfel următoarele 50 de pagini din carte se vor referi la modul în care Personajul negativ, a stat în spatele acestei afaceri, şi cum Alesul şi-a găsit Dragostea şi Elementul rar…Happy end!

Am scris happy end? Nuu…

Trebuie de menţionat şi rolul poliţiştilor în toată treaba asta…Exact atunci când Personajul negativ, vorbeşte despre felul cum i-a dus de nas, poliţiştii ajung exact la timp să asculte toată tărăşenia asta… Acest element al nuvelei însă, nu este întotdeauna prezent, pentru că pentru unii scriitori Alesul este mai competent decât “organele legii”

Acum urmează happy end…toată lumea trăieşte până la adânci bătrâneţi, crima a fost deconspirată! Cu toate că mai nou, unii autori recurg la un Sad end, sau un final ambiguu, care să le permită o eventuală continuare în alt volum… The sad end (cel pe care îl prefer eu), de obicei moare protagonistul sau o   altă situaţie demenţială, care permite  cititorului să facă concluzii potrivite,  unde Alesul a greşit… Lumea a obosit de  finale fericite, aveau nevoie de o  explozie, ca cel în cartea lui John Fowles “Colecţionarul”,  unde Alesul îşi omoră Dragostea, pentru că nu era  reciprocă, sau “Parfumul: povestea unui criminal” de  Patrick Süskind, unde Grenouille  este mâncat de oamenii  îmbătați de aroma parfumului său.

Toate aceste elemente, separate sau împreună pot fi întâlnite în nuvele, cert e că scriitorul, dacă este unul bun, va crea un subiect inedit, astfel încât lumea nu va mai atrage atenţia la banalităţi, ci la “povestea de fundal”, cum spunea Steven King…

Fata cu un dragon tatuat…

Ca şi unii din voi am privit filmul “Fata cu un dragon tatuat”… Genial, poate pentru că avea unele tendinţe feministe, caracteristice mie…E ok, să vezi filmul (respectă aproape 80-90% imaginea din roman), dar se merită să citeşti şi cartea… Romanul “The girl with the dragon tatoo” face parte din trilogia Millenium (zic trilogie pentru că nu se ştie sigur dacă va apărea şi a patrulea volum) al autorului Stieg Larsson. Celelalte două volume “The girl who played with fire” şi “The air castle that was blown up”, (alături de primul)  figurează în lista The New York Times bestsellers şi continuă să se menţină în topuri datorită ecranizării.

Personaje principale: Mikael Blomkvist – jurnalist, gardianul moralităţii.

Lisbeth Salander – haker cu o memorie fotografică impresionantă şi desigur prefer să-i spun “cireşica de pe tort”

Autorul propune un subiect de investigaţie poliţistă şi care tind să cred, prin scenele de violenţă nu vrea decât să-şi arate dispreţul pentru crimele împotriva femeilor, şi a celor din pasiune.

Violuri, nuditate,crime, un roman poliţist piperat cu violenţă, un must read şi must see…

P.S. în carte autorul face multă reclamă la companiile suedeze, încercaţi să vedeţi

 

Părere…

Deseori mă gândesc la posturi care ar putea trezi interesul cititorilor, că doar lumea preferă prostia, cică  teme actuale împregnate tot cu mirosuri ale traiului lor zilnic. Am rămas indignată după ce am citit părerea unui “filosof”, că pe el îl irită când toată lumea susţine că lectura poartă morală, sau îi ridică nivelul de inteligenţă, barem el nu a făcut şcoală, unde tot din cărţi se studiază… el capătă inteligenţa din zbor…

La noi se vinde bine politica, sexul şi de acum “fashion-ul”, sau discuţiile ce ţin de viaţa personală a altora, nicidecum cărţile… Dacă ar fi să pui în faţa unui individ alegerea: articol despre sex şi altul despre cărţi,cum credeţi, care ar fi alegerea? Un mic postscriptum, nu se referă chiar la toată lumea…

Suntem prea săraci sufleteşte…

Cu această ocazie, mă tot gândeam câte tipuri de cititori avem noi…  Niciodată nu credeam că voi putea cataloga cititorii, dar o fac…

Avem cititori nihilişti, (puţini) şi totuşi, individul despre care vorbeam mai sus face parte din ei… Poate mai citesc câte ceva, majoritatea depre viaţa cotidiană, în care-şi duce jalnica existenţă, negând orice valoare umană, şi culmea…vrea să critice, dar nu propune nimic în schimb…

Urmează tipul cititorului influenţat, de obicei consumă, doar când i se propune… Vine cineva şi-i zice: “Bre, tu ai citit cartea asta? Cum aşa? Toţi au citit-o şi tu nu?”. Iar pentru a-şi tăia din “sentimentul ăsta de vinovăţie”, primul lucru care-l va face, va fugi să scoată cartea de pe internet…

Cititorul de ocazie, presupune mai multe ramificaţii: a-şi omorî timpul în autobuz/tren, asta e partea bună, pentru că de obicei apelează la cărţi de buzunar şi ceilalţi, aşa cum eu îi numesc cititorii de WC,  articole din jurnale sau ziare vechi, sau caiete

Cititorul printre rânduri, citeşte doar de dragul alter ego-ului său, şi interpretează textul aşa cum îi convine,oarecum cu o anumită constipaţie : “Cum eu să nu citesc cartea asta?”. Are tangenţe cu cititorul influenţat…

Tipul cititorului care absoarbe, citeşte interesat, facându-şi notiţe pe marginea foii, individul care poate să-ţi vorbeacă ore în şir, sau cititorul raţional, care citeşte orice, indiferent că e o carte, articol, opinii, pentru cunoştinţe generale.

Cititorul aprig, care nu va renunţa niciodată la lectura din plăcere, citeşte oricând se iveşte timp liber, orice carte care i-ar putea trezi curiozitatea, şi îmbogăţi moral…

Oricum fiecare se poate regăsi în mai multe tipuri de cititori, pentru că uneori ştiu că şi eu am trăsăturile fiecăruia, cu excepţia nihilistului…

Misterul Regelui (despre scris)

Într-un post am menţionat despre autobiografia lui Stephen King… Am citit cu sufletul la gură, şi aveam impresia că la moment e lângă mine, deoarece foloseşte un limbaj uzual, şi după cum menţionează el stă la biroul său din stejar masiv, birou care şi l-a dorit toată viaţa, dar şi l-a permis după ce cărţile au început să i se vândă ca pâinea caldă… “Acel scriitor nebun care răspândea panică şi teroare pe străzile din Maine”, îl apreciază unul din critici…

Cartea asta e diferită de romanele şi nuvelele sale, e despre scris… Am hotărât să scriu despre ea, căci cunosc mulţi oameni care-şi aştern gândurile pe foaie, pentru că pe mine mă ajută şi ar putea să-i ajute şi pe alţii…

Aşa cum spune autorul, nu există nici “Depozitul de idei”, nici “Centrala cu poveşti”, nici “Insula Bestsellerurilor Îngropate”, ideile bune, zice el, “par să vină literalmente din nimic… Datoria ta nu e să găseşti acele idei, ci să le recunoşti atunci când se arată”.

Un alt indiciu e şi cel pe care des tind să-l menţionez în posturi: “Dacă vreţi să fiţi scriitori, trebuie să faceţi două lucruri mai presus de orice: să citiţi mult şi să scrieţi mult. Nu exită nici o cale ocolitoare, cum nu există nici o scurtătură”. Astea două sunt superficiale, însă oferă o serie de exemple concrete, unul din ele: “Adverbul nu vă este prieten”! Şi are dreptate pe bună măsură… Scrie: “Să luăm ca exemplu propoziţia: “Închise uşa ferm.” Nu e pe departe o propoziţie îngrozitoare (măcar verbul e tranzitiv), dar întrebaţi-vă dacă “ferm” e absolut indispensabil. Aţi putea să obiectaţi…dar cum rămâne cu contextul? Pasajele de dinainte trebuiau să ne dea de înţeles asta, astfel nu e oare “ferm” un cuvânt în plus? Nu e redundant?

Într-un alt context, oferă primul său articol, scris într-un ziar, împreună cu corectura, care zice clar, fără elemente inutile: ” Când scrii o poveste, îţi spui ţie însuţi povestea. Când o rescrii, datoria ta principală este să scoţi toate lucrurile care nu aparţin povestirii”.

Autorul propune şi o listă de cărţi care l-au binedispus şi inspirat, nu am să ezit să vi le propun şi eu:

Abrahams Peter – “A perfect crime”

Barker Pat – “The ghost road”

Conrad Joseph- “Inima întunericului”

Dobyns Stephen -”The church of dead girls”

Harris Thomas- “Hannibal”

King Tabitha – “Survivor” (soţia sa)

şi încă o serie de alte cărţi, care sper să vă prindă bine şi vouă, în cazul în care sunteţi amatori de     mistică  

Corupeţi necititorii…

Se citeşte la noi, sigur… Şi unul din aceşti oameni este Dorin Hămuraru, 20 de ani,student la facultatea Ştiințelor Socio-Umane,  Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.

- Care sunt hobby-urile tale?

Lectura, muzica, fotografia, dezbateri.

- Ai obiceiul să lecturezi în timpul liber şi care a fost ultima carte citită? (povesteşte puţin despre conţinutul cărţii)

Un om sfârșit de Giovani Papini este ultima carte citită, o autobiografie a vieții scriitorului, un tânăr pesimist care-și propune să schimbe lumea schimbându-se pe sine, trăindu-și viața până la limitele stărilor, pentru a se sacraliza și a schimba mersul istoriei.

- Dispui de o bibliotecă personală şi care cărţi le consideri cele mai reprezentative?

Da,

Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Nuntă în Cer – Mircea Eliade

Întoarcerea din Rai – Mircea Eliade

Un om sfârșit – Giovani Papini

Pe culmile disperării – Emil Cioran

De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger

Despre miresme și duhori – Mădălina Diaconu

Ferma de Animale – George Orwell

Saga Harry Potter – J.K. Rowling

Colecția de reviste Arborele Lumii

Literatură de specializare domeniul social. Media și publicitate.

- Vino cu un mesaj pentru cititori…

Cititorii n-au nevoie de mesaje, decât de recomandări și link-uri. Cititori, corupeți necititorii, și aduceți-i în lumea cărților.

Cunoaştem alţi poeţi şi scriitori cu excepţia lui Eminescu?

Zilele astea mă tot gândeam la literatura română, mi se făcuse dor de orele de la liceu… Dintotdeauna nu m-am mulţumit cu lectura obligatorie pe care ne-o dădea profa…unele din ele îmi trezeau curiozitatea, altele…îmi trezeau apatie, şi nu pentru că erau rele, ci pentru că nu corespundeau gusturilor mele… De ce mai practic toţi anii de şcoală suntem impuşi să-i studiem minuţios opera lui Eminescu, doar avem şi pe alţii tot atât de buni… Îţi rezervă o temă legată de Eminescu şi atât…e plictisitor…şi, Doamne, cui trebuie toată poezia “Luceafărul”, memorată? Că doar peste câtva timp, o vor uita…Cred eu, poeziile se învaţă din plăcere şi nu din necesitate…

Să nu credeţi că îl critic pe Eminescu (de-ar citi asta profesoara mea ), pur şi simplu avem nevoie de o oarecare varietate… Toţi l-au citit pe “Ion”, “Pădurea Spânzuraţilor”, “Moara cu noroc”, “Baltagul” şi încă o serie, dar cu ce se face mai prejos: “Cel mai iubit dintre pământeni”, (ne-au propus doar Moromeţii), “De ce iubim femeile?” a lui Cărtărescu,”Concert din muzică de Bach”, de Papadat Bengescu, “Atemschaukel (Leagănul respirației)”, de Herta Müller, dacă nu ştiaţi că e româncă, şi premiată cu Nobel, “Isabel şi apele diavolului”, a lui Eliade… pentru că nu corespund programei?

Avem scriitori şi poeţi naţionali buni, dar nu-i cunoaştem decât pe Creangă, Eminescu şi Alecsandri…

Ceea ce încerc să spun eu aici e că pe lângă operele de referinţă, încă din liceu se poate de propus opere tot atât de bune, care pot trezi interesul…

Mereu am grijă să stabilesc câteva întâlniri cu cărţile!

Indiferent de cât timp liber ai…neapărat trebuie să acorzi timp unei cărţi bune, spune eroina noastră…

Cristina Pohilenco, Copywriter Jurnal TV, 20 de ani.

- Ce obişnuieşti să faci în timpul liber?

Cândva, aveam o listă maaaare de hobby-uri, însă, cu timpul, am renunţat la câteva. Nu pentru că nu îmi mai plăceau, doar că nu îmi mai permite timpul să fac de toate.  Îmi place mult să descoper oameni creativi, care să lase o amprentă asupra personalităţii mele, vânez foarte mult advertising ingenios (spoturi, idei, concepte, slogane). Atunci când simt că trebuie să descarc energia negativă acumulată pe parcursul săptămânii, încep să dansez. A, da, îmi place mult salsa ! Iar când o carte bună ajunge în mâinile mele, nu ezit să o “consum”!

- Petreci timpul liber în compania unei cărţi?

Care timp liber? Glumesc! Da, absolut! Mereu am grijă să stabilesc câteva întâlniri cu cărţile! Trebuie!

   - Care a fost ultima carte lecturată?

“Opiniile unui clovn” de Heinrich Boll.

- Povesteşte-ne puţin despre carte…

Citiţi-o!  

  – Dispui de o bibliotecă personală?

Ar fi prea mult să zic că am o bibliotecă personală. Am câteva cărţi aranjate pe câteva rafturi.

   - Care cărţi le consideri cele mai reprezentative din biblioteca ta?

“La sud de graniţă, la vest de soare », de Haruki Murakami,

« Procesul », de Franz Kafka,

« De veghe în lanul de secară », de J.D. Selinger,

« Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război », de Camil Petrescu…

- Vino cu un mesaj pentru cititori…

A fost o persoană foarte dragă, la televiziune, pe care am întrebat-o: “Dacă ai avea acum 18 ani, ce sfat ai fi dorit să primeşti?” Şi răspunsul ei a fost: ” Să citeşti cât mai mult, să fii însetată de lectură!” Acesta este şi mesajul meu pentru cititorii blogului tău !

Creaţie proprie :)

Câte ceva din scrierile mele… nu sunt perfecte,dar măcar exprimă ceea ce simt…

 ”Ars Poetica”

Hermetic…o poezie de esenţă,

  Închisă-n gratii de cleştar

      Abstracţii înconjoară

         Murim imaginar…

              Ireversibil

Cu ţigara pe masă şi vinul băut,

  Hebefrenii şi dogme impuse

    Hialin, dispărem penibil

           Penitenţe reduse

                      Deism

Sublima şi sobra societate,

Plânsete…indezirabil lexicon

Rugăciune şi veştedă credinţă

     Piruetă faci cu un creion

           Pe foaia stearpă…

“Criză”                                                                          

Nucleul tâmpeniei eşti tu!

Ce semeni frică,dar eşti slab

Şi viermi în mucegai de-acum

Iţi par fireşti,rămâi pribeag

Crezând în pudic,te vrei drept,

Vorbeşti aiurea-n neştiinţă,

Trăieşti în chin şi în păcat

Un ins rămas făr’ de credinţă…

Asemeni unei fiare ragi

Iţi cauţi jertfă,ai curaj

Un singur drum în viaţă faci

Îi tragi pe toţi în fals miraj…

“Război”

Nestemate văi ce plâng,

Vis pagân al unui zeu,

Fost-au ani şi ani la rând

Chin trimis de Dumnezeu.

Aurite ploi se varsă,

În tăcerea celor vii,

Pe câmpii de soare arse

Care-au fost cândva făclii.

Iar pe drumuri care gem,

Ce-au cules tăciunea neagră,

Şi-n apusul ca de lemn

Se-nvăţau cocori să meargă.

 Au fost ostaşi căzuţi şi morţi,

 Pe nestemate văi ce plâng,

 O soartă au avut-o toţi

Dar crezul lor ramâne sfânt.