Metamorfoze în literatură

Metamorfozele în literatură sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, bunăoară   în epopeea lui Homer „Odiseea”, ajungând Odiseu pe insula vrăjitoarei Circe, acesta îi preschimbă pe toţi însoţitorii săi în porci… Folclorul, mai cu seamă poveştile, oferă şi ele o seamă de metamorfoze, cu toţii cunoaştem „Povestea porcului”, a lui Creangă… sau „Frumoasa şi Bestia”…  Cine nu ştie despre „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” de Lewis Carroll?

Încerc să scriu despre cele mai reprezentative metamorfoze (pentru mine), şi mă rog, de-o fi lista incompletă, adăugaţi…

„Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde”, de Robert Louis Stevenson (una din cărţile mele preferate) prezintă istoria unei duble personalităţi, o metamorfoză a binelui şi a răului. Doctorul Jekyll, un Faust al experimentelor medicale, sau Frankestein al lui Mary Shelley, încearcă să-şi separe partea bună, de cea rea, şi într-un final îi reuşeşte, aşa apare domnul Hyde (evil side). Curând Hyde comite crime, iar Jekyll sfârşeşte între lupta dintre instinctele animalice şi raţiune. Transformarea este marcată de Jekyll care devine la fel de hidos ca şi Hyde.

„Orlando: o biografie”, de Virginia Woolf este o  cu totul altfel de metamorfoză:  transformarea de sexe… care  cunoaşte o istorie relativ veche, un veritabil exemplu este  mitologia greacă, când Tiresias este transformat într-o fată. În  romanul lui Woolf, Orlando devine peste noapte Lady Orlando.  Se pare asta nu-l preocupă câtuşi de puţin, pentru că persoana  din corp rămâne neschimbată. Aşa cum Woolf este una din cele  mai cunoscute feministe, are acum şansa să compare masculinitatea cu feminismul, aşa cum dragostea nu ţine cont de gen.

Urmează Franz Kafka cu cunoscuta „Metamorfoză”, cea în care Gregor Samsa se trezeşte dimineaţa în corpul unui gândac. Neînţeles şi evitat de familie, care nu-l mai consideră drept fiul lor, stă închis în camera sa şi-şi duce amărâtul trai. Probabil că momentul cheie al îndepărtării lui Gregor este acela în care tatăl aruncă după el cu un măr care, înfipt în carapace, putrezeşte împreună cu el.

Şi cum să nu menţionez despre „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde, cel care pentru a-şi menţine frumuseţea şi tinereţea, renunţă la suflet. (specific perioadei victoriene: ,,Ars gratia artis” (arta de dragul artei).) Portretul este oglinda lui Dorian, astfel că atunci când se desparte de Sibyl Vane care se sinucide, portretul său, se schimba într-un monstru datorită tuturor păcatelor adunate în sufletul său. O metamorfoză a tinereţii şi a sufletului…

Aceste transformări, sau încearcă să ascundă întrebări care-i macină pe autori, sau un adevăr care se vrea dedus din realitate.